Pe Carmen Dan o lasă „rece” programul PNL: Nu sunt aspecte cu viziune nouă

Pe Carmen Dan o lasă „rece programul PNL: Nu sunt aspecte cu viziune nouă
Publicat: 26/10/2019, 14:48

„Ca orice român interesat de ce ne rezervă viitorul, m-am uitat pe programul de guvernare propus de PNL. Evident, am făcut cu atenție recenzia măsurilor ce privesc componenta Afaceri Interne. Fără patimă, (…) am ales să fac o analiză între măsura propusă raportată la realitatea existentă”, a scris Carmen Dan pe Facebook.

Fostul ministru de Interne a enumerat cele mai importante prevederi din programul noului guvern, despre care a precizat că nu reprezintă o viziune nouă:

1. Desecretizarea documentelor necesare în dosarul 10 august: Carmen Dan spune că raportul privind 10 august a fost deja declasificat parțial, încă din data de 31 ianuarie 2019, peste 90% din acesta fiind deja neclasificat. „Așadar, desecretizarea raportului 10 august este o temă falsă! Raportul este deja declasificat, iar intenția de a-l face public pentru populație nu apartine Guvernului, ci Parchetului”, spune aceasta.

2. Îmbunătățirea cadrului legislativ care reglementează activitatea Jandarmeriei si a Poliției: „În realitate, modificarea legii Jandarmeriei a stat mai bine de 1 an în dezbaterea Parlamentului. Acolo este și astăzi. Despre legea cu întărirea autorității Poliției – Ieri, la limită și „cu sufletul greu”, Președintele nu a mai avut soluție și a promulgat-o!”.

3. Organizarea concursurilor pentru funcțiile de conducere din Poliție: „Noul ministru va descoperi însă că marea majoritate a inspectorilor șefi sunt numiți prin concurs pentru că aceste concursuri au fost organizate în 2017-2018 în aproape toate județele.”

4. Limitarea mandatelor pentru funcții de conducere și a perioadei de împuternicire la 3 luni: „În realitate, ambele măsuri sunt propuse deja de Ministerul Afacerilor Interne și fac obiectul unei propuneri de modificare a statutului polițistului care este postată deja din luna august pe site-ul MAI în dezbatere publică. Deci, măsurile nu sunt noi și nici nu aparțin viitorului Guvern”.

5. Redefinirea rolului polițistului de proximitate în sensul de a crește atribuțiile pe zona de cunoaștere a populației: „Această măsură a fost inclusă deja în pachetul de măsuri post eveniment Caracal, anunțată la momentul respectiv, dar formulată în sensul reintroducerii sectoristului, adică acel polițist denumit azi „de proximitate”, care trebuie să cunoască populația și nu să facă dosare”.

6. Adoptarea unei noi viziuni în domeniul resurselor umane care să includă dezvoltarea de programe de pregătire teoretică și practică, regândirea programelor din școlile de agenți, diminuarea deficitului de personal: „În realitate, toate aceste măsuri sunt deja în implementare în MAI de cel puțin 2 ani”. De modulele de pregătire fizică și tactică se știe din 2017, iar în 2018 au început să fie puse în practică. În 2019 s-a emis un alt ordin de ministru care reglementează deja această activitate”. (…) Cât despre reducerea deficitului de personal, aceasta a fost o prioritate a mandatului meu”.

7. Consolidarea autorității polițistului aflat în misiune în vederea limitării cazurilor de ultraj: „Realitatea ne arată ca în opoziție PNL era împotriva măsurii și considera că întărirea autorității politistului are ca scop să intimideze protestele!!!”

„Concluzia este că majoritatea măsurilor sunt deja în implementarea MAI. Nu sunt aspecte care să reprezinte o viziune nouă, ceea ce confirmă corectitudinea măsurilor luate in 2017-2019. Provocarea este însă dacă viitorul Guvern va reuși să aducă și resursele necesare MAI. Și ca să existe obiect de comparație am să reamintesc doar că în anul 2017 bugetul aprobat MAI, existent la momentul preluării mandatului, a fost de 12,4 miliarde lei, în anul 2018 a fost de 15,2 miliarde lei, iar pentru anul 2019 bugetul aprobat prin Legea nr.50/2019 a fost în sumă totală de 19 miliarde lei. Bugetele anilor 2018 și 2019 reprezintă cele mai mari bugete aprobate MAI din ultimii 10 ani. Aștept cu interes bugetul anului 2020″, a mai explicat Carmen Dan.

Fostul ministru spune că MAI este un sistem viu și trebuie condus de o echipă de oameni bine pregătiți și dedicați , „cu anduranță la imixtiuni imorale și nocive”.

„În final, tot fără patimă, îi recomand noului ministru să se uite cu atenție la ocupanții funcțiilor cheie în sistem și să se debaraseze de urgență de cei cocoțați cu japca în acele poziții imediat după ce mi am depus mandatul, urmare a unor negocieri neonorante cu oameni care nu fac parte din sistem, nu-l reprezintă, nu-l respectă și nu l-au înțeles niciodată!”, a mai spus Carmen Dan.

Carmen Dan și-a dat demisia din funcția de ministru de Interne in luna iulie.

Senatorul PNL Marcel Vela, în vârstă de 56 de ani, este propunerea PNL pentru funcția de ministru de Interne în Cabinetul Orban. Liberalul este secretar al Biroului permanent al Senatului și a avut trei mandate de primar al municipiului Caransebeș.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură